Din punct de vedere tehnic marea evoluţie o reprezintă echiparea modelului cu o cutie manuală cu şase trepte. Propulsorul este acelaşi, dar ceva modificări pe la distribuţie au condus la obţinerea a 136 CP la 6.900 rpm şi 160 Nm la 4.400 rpm. Un plus de 11 CP şi 12 Nm. Aceste evoluţii au condus la un sprint până la 100 km/h în 8,7 secunde, cu 0,2 secunde mai bine decât vechea generaţie.
Nimic spectaculos. O evoluţie o regăsim la suspensie. Chiar dacă din punct de vedere tehnic nimic nu s-a schimbat, pe faţă avem MacPherson cu arc elicoidal, iar pe spate punte semirigidă şi arcuri elicoidale, lucrurile stau cu totul altfel. În primul rând cei de la Suzuki au acordat o atenţie specială setării suspensiei pe puntea spate. Dacă la vechea generaţie spatele era destul de vioi, acum acesta este neutru, urmăreşte cu acurateţe puntea faţă.
Direcţia a rămas precisă, directă, în schimb poate a pierdut un 5% din feedback, dar nu se mai dovedeşte uşoară la viteze ridicate. Cutia cu şase trepte este precisă, cu o cursă scurtă a levierului. Niponii au conservat şi pedalierul senzaţional de la vechea generaţie. Şi la toate acestea mai adăugăm 15 kg. Atât s-a îngrăşat noul Swift Sport. A rămas acelaşi model de care m-am îndrăgostit. Este plin de viaţă, unul dintre puţinele modele sport care livrează feedback celui de la volan precum o firmă de consultanţă. Propulsorul parcă a pierdut ceva din vivacitate, nu mai urcă în ture la fel de sălbatic precum cel de pe vechea generaţie. Şi parcă ar fi nevoie de un upgrade la sistemul de frânare. Dă semne de oboseală cam timpuriu.